6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Proteste violente în Italia, din cauza pandemiei.Cocktailuri Molotov au fost aruncate spre forțele de ordine

Proteste violente în câteva orașe din Italia. Sute de oameni au ieșit în stradă după impunerea noilor restricții în legătură cu pandemia. Protestatarii au aruncat cocktailuri Molotov și au folosit gaze lacrimogene, scrie www.news.ro.

În orașul Torino, protestatarii au aruncat cocktailuri Molotov spre forţele de ordine, iar Milano au fost folosite gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor, violenţe au fost raportate şi în Napoli, unde au avut loc proteste mai multe zile. Manifestări au avut loc şi în Roma şi Palermo.

Demonstraţiile au început la scurt timp după ce Guvernul a anunţat închiderea, începând cu ora 18:00, a restaurantelor, barurilor, a sălilor de sport şi cinematografelor. Dar, majoritatea magazinelor vor rămâne însă deschise.

În mai multe regiuni, precum Lombardia şi Piedmont, au fost introduse restricţii de mobilitate pe timp de noapte.

Magazine de lux din centrul Torino, inclusiv unul Gucci, au fost devastate de mulţimea care a ocupat străzile după ce noile reguli au intrat în vigoare. Demonstranţii au folosit obiecte pirotehnice şi fumigene, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene.

Protestatarii au scandat „Libertate!” în timpul confruntărilor cu poliţia în centrul oraşului. Capitala regiunii Lombardia a fost afectată serios de epidemia de Covid-19.Noile măsuri restrictive sunt în vigoare până pe 24 noiembrie.

Guvernul a cerut oamenilor să nu călătorească în afara oraşelor de reşedinţă decât dacă este absolut necesar şi să evite, pe cât posibil, folosirea transportului în comun.


Pub