„Finanțarea a fost deblocată, proiectul este în desfășurare, sunt anumite piedici de origine birocratică care pot fi rezolvate destul de rapid. Potrivit lui, au apărut mai multe probleme legate de terenurile pe unde trece conducta și piedici legate de calculul TVA, dar care pot fi rezolvate”, a declarat Vadim Brînzan, potrivit IPN.
Ministrul spune că proiectul se mișcă, însă există o problemă care constă însă în faptul că trebuie să fie găsite soluții pentru a alimenta R. Moldova cu gaze în iarna care urmează. Vadim Brînzan spune că contractul încheiat cu Federația Rusă pentru livrarea gazelor expiră în luna decembrie. „Nu cred că avem motive de îngrijorare, noi lucrăm asupra acestei probleme, căutăm soluții și soluțiile vor fi găsite și vor fi aplicate în practică”, spune Vadim Brînzan.
Potrivit lui, negocierile cu Rusia la acest subiect deja au început.
În ceea ce privește infrastructura, noul ministru al Economiei spune că partenerii occidentali sunt deschiși să ofere sprijin pentru dezvoltarea acestui domeniu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!