6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Un bărbat care a încercat să-și omoare concubina și alte două persoane, condamnat la peste 8 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, care a încercat să omoare doi bărbați și o femeie, din gelozie, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani și 10 luni.Totodată, judecătorul l-a obligat să întoarcă statului cheltuielile judiciare, în sumă de peste 11.000 lei.

Foto: a-tv.md/

Crima a avut loc la 28 august curent, în satul Mărdăreuca, Criuleni, în timp ce făptașul consuma băuturi alcoolice, împreună cu concubina și alți doi bărbați, cu vârste cuprinse între 43 și 47 de ani. Învinuitului i-a displăcut cum discutau cei doi și concubina sa. Din motive de gelozie, a adus de acasă un cuțit și i-a atacat pe cei trei, aplicându-le lovituri de cuțit în piept, cu intenția să-i omoare. Atacatorul a fost neutralizat de concubină, care l-a lovit cu o bâtă de lemn în cap.

Făptașul nu este la prima abatere de la lege, potrivit procurorilor. Acesta a mai fost judecat pentru violență în familie, comisă împotriva concubinei vizate, având împreună doi copii. Acesta era angajat în câmpul muncii, la o companie agricolă din sat.

Pentru faptele comise, la solicitarea Procuraturii Criuleni, făptașul a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de 8 ani și 10 luni. Acesta și-a recunoscut vina în întregime, iar cauza i-a fost judecată în procedură simplificată. De asemenea, judecătorul l-a obligat să întoarcă statului cheltuielile judiciare, în sumă de peste 11.000 lei.


Pub