Politicianul a remarcat că, de această claritate e nevoie mai mult ca oricând. „Anterior, Ministerul Finanţelor a anunţat că politica bugetar-fiscală pentru anul 2027 se va referi şi la impozitarea imobilelor ca urmare a evaluării şi reevaluării lor. Este important ca deja în vară oamenii să ştie noile reguli de impozitare, astfel încât să aibă suficient timp pentru a se adapta noilor realităţi. Astfel, în a doua jumătate a anului curent, ştiind deja care vor fi regulile în 2027, unii (cei care au procurat anterior imobile în scop investiţional) ar putea decide să vândă o parte din ele şi aceasta ar putea da un impuls pieţei imobiliare, care e în stagnare. Nu este exclus chiar să asistăm la reduceri de preţuri, pentru că, în noile realităţi, unii vor dori „să scape” mai repede de bunurile imobile pe care le au şi vor fi mai cooperanţi atunci când vor negocia preţul. Alţii ar putea recurge la partajarea averii, achitând taxele aferente acestei activităţi. Iar a treia categorie ar putea lua decizii ce vor avea impact direct asupra pieţei chiriilor. Important este ca oamenilor să li se ofere suficient timp pentru a lua decizii şi a le implementa”, a explicat el.
Politicianul a menționat că „un alt domeniu de interes din punctul de vedere al politicii fiscale şi vamale pentru anul viitor ţine de piaţa auto. Dacă se va reveni la discuţiile privind introducerea TVA la importul de automobile, am putea asista la o „explozie” pe piaţa auto. Mulţi se vor grăbi să-şi achiziţioneze sau să-şi schimbe automobile în 2026, când preţul acestora va fi cu circa o cincime mai mic. Dar, iarăşi, oamenilor trebuie să li se ofere timp suficient pentru a lua decizii şi a le implementa”.
„Cele menţionate de mine mai sus ţin în special de cetăţeni, dar nu mai puţin important este ca şi mediului de afaceri să i se ofere suficient timp pentru a se conforma noilor reguli fiscale şi vamale. Ministerul Finanţelor a anunţat că obiectivul pe care-l urmăreşte este simplificarea legislaţiei fiscale şi vamale. Iar aceasta înseamnă că numaidecât din 2027 vor intra în vigoare noi reguli. Dacă mediul de afaceri le va cunoaşte deja din vară, va avea minimum câteva luni să se pregătească de intrarea lor în vigoare.
În ultimii ani, politica fiscală şi vamală s-a prezentat cu mare întârziere – prin noiembrie-decembrie, practic concomitent cu proiectul Legii bugetului de stat. Aceste documente fiind adoptate în mare grabă, practic nu au permis nici persoanelor fizice, nici persoanelor juridice să se pregătească corespunzător de implementarea noilor reguli de joc. Să sperăm că în acest an situaţia va fi alta. Iar faptul că Ministerul Finanţelor a demarat deja acest proces important oferă motive de optimism”, a concluzionat Dmitri Torner.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!