Candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențialele din România a fost respinsă de BEC: Reacția șefei SOS

Biroul Electorat Central din România a respins sâmbătă candidatura președintei SOS România Diana Șoșoacă la alegerile prezidențiale, potrivit surselor Digi24. Diana Șoșoacă a reacționat printr-un mesaj pe Facebook.

Foto: Profimedia

„AD AUGUSTA PER ANGUSTA - la rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice!”, a scris Diana Şoşoacă pe Facebook după votul membrilor BEC. Potrivit surselor, decizia a fost luată pe baza aceloraşi considerate pentru care i-a fost blocată candidatura şi în 2024. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc sâmbătă, 15 martie 2025, ora 17:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 15 martie 2025, ora 16:30).

Miercuri, Diana Șoșoacă a anunțat că își va depune joi dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală, susținând că Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională nu mai pot să îi respingă candidatura pentru aceleași motive din octombrie 2024.

Şoşoacă, la depunerea candidaturii: „Sistemul nu este pregătit pentru oameni ca noi”

Ea a purtat o pereche de mănuși de box. Șoșoacă a spus, de asemenea, într-un live pe Facebook, că ar fi fost sunată de "cei de la BEC", iar semnăturile ei, "aproape 300.000", ar fi "cele mai corecte" și "frumos aranjate". Declarația a fost făcută înainte ca lidera SOS România să ajungă la sediul Biroului Electoral Central.

"Sistemul nu este pregătit pentru oameni ca noi. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu cedează. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu se vând. Sistemul nu este pregătit pentru profesioniști. Sistemul nu este pregătit pentru cei care știu carte, care știu drept. Sistemul nu este obișnuit cu eroi. Sistemul nu este obișnuit să se lupte împotriva lui până la capăt", a declarat Diana Şoşoacă, în fața sediului BEC.


Pub