Cele 32 de state membre ale NATO au confirmat miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei. Mark Rutte este ales noul secretar general al NATO într-un moment în care războiul din Ucraina se dezlănțuie la porţile alianţei iar asupra viitoarei poziţii a Statelor Unite față de alianța transatlantică planează incertitudinea, aminteşte Reuters.
Mark Rutte, nominalizat oficial miercuri secretar general al NATO
Ambasadorii statelor membre au oficializat această numire în timpul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, forul de decizie politică al NATO. Retragerea candidaturii preşedintelui român Klaus Iohannis şi a obiecţiilor pe care le aveau Ungaria şi Slovacia i-au lăsat lui Rutte cale liberă în obţinerea postului de secretar general.
El îşi va intra în atribuţii pe 1 octombrie, când expiră ultima prelungire a mandatului actualului secretar general Jens Stoltenberg, numit în 2014. Mandatul acestuia a fost extins de patru ori în contextul războiului din Ucraina.
Pe lângă acest război şi contextul politic internaţional tensionat, Mark Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump, dacă fostul preşedinte republican al SUA va reveni la Casa Albă după alegerile în care se va confrunta din nou cu actualul preşedinte democrat Joe Biden.
Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump în precedentul mandat al acestuia ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale. De pildă, premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!