„La multele întrebări care mi-au fost adresate de către jurnaliști în legătură cu alegerea mea în calitate de Președinte al Curții Constituționale, vreau să fac următoarea precizare.
Astăzi, cu majoritate de voturi, colegii m-au ales în calitate de Președinte și le mulțumesc pentru încrederea acordată.
Curtea Constituțională este o autoritate de jurisdicție menită să garanteze funcționalitatea puterilor statului și respectarea drepturilor și libertăților omului în concordanță cu prevederile Constituției.
Vreau să subliniez, în mod special, că principiile mele profesionale rămân aceleași. Voi continua eforturile pentru consolidarea independenței Curții Constituționale, pentru creșterea calității actelor jurisdicționale emise de Curte, examinarea cauzelor în strictă conformitate cu prevederile Constituției, cu jurisprudența CtEDO, a altor instituții judiciare ale Uniunii Europene și în spiritul democrației și al statului de drept. De asemenea, împreună cu colegii vom continua să asigurăm principiul transparenței în activitatea Curții.
Sunt principii fără a căror respectare curțile constituționale își pierd din legitimitate, fiind afectată inclusiv imaginea lor de gardieni efectivi ai drepturilor fundamentale”, se arată în declarație.
Liderul PSRM și fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu după ce magistrații Curții Constituționale au admis parțial sesizarea depusă de avocații Procurorului General demis, Alexandr Stoianoglo, dar și după demisia președintelui CC, Nicolae Roșca. „Корабль идёт ко дну, и крысы начинают оттуда убегать”, a declarat Dodon.
Și liderul PDCM, fostul prim-ministru Ion Chicu a venit cu o reacție, după ce judecătorul Nicolae Roșca a demisionat din funcția de președinte al Curții Constituționale (CC). „Omul înțelege deja bine că „loc în avionul Maiei” nu va avea”, a notat Chicu.
Ieri, Nicolae Roșca a demisionat din funcția de președinte al Curții Constituționale.
S-a întâmplat cu puțin timp mai târziu, după ce tot ieri, 9 noiembrie, magistrații Curții Constituționale au admis parțial sesizarea depusă de avocații Procurorului General demis, Alexandr Stoianoglo.
Pe 23 aprilie 2023, a expirat mandatul Domnicăi Manole în funcția de președintă a Curții Costituționale.
Magistrații Înaltei Curți l-au ales atunci pe Nicolae Roșca la conducerea CC.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!