20,10 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,10 lei/litru după prețuri ANRE 10.000 Circa 10.000 cetățeni fără energie electrică în nordul și sudul țării din cauza poleiului 30 zile Șofer Mercedes Strășeni arestat preventiv 30 zile după accident fatal cu copii pe zebra 20,04 lei Euro crește la 20,04 lei, dolar la 16,99 lei, curs BNM înainte de weekend
Poleiul a provocat întreruperi de energie electrică în nordul și sudul țării: Circa 10.000 de cetățeni, afectați

Circa 10 mii de cetățeni din Republica Moldova au rămas fără energie electrică în urma condițiilor meteo dificile din ultimele ore, cele mai afectate fiind localități din nordul și sud-estul țării, anunță Ministerul Energiei.

Foto: Ministerul Energiei

Astel, în zona de centru-sud, „Premier Energy Distribution” SA a înregistrat un număr total de 1 256 consumatori afectați în localităţile Slobozia şi Rascaietii Noi din raionul Ştefan Vodă.

Pentru remedierea avariilor au fost activate 17 echipe/brigăzi, o echipă fiind constituită din 2-5 persoane în funcție de specificul activității (montatori, constructori, etc.).

În zona de Nord, „RED-Nord” a raportat deconectări neprogramate pentru un total de 8 522 de consumatori afectați în 2 raioane a Republicii Moldova. În total, la ora raportării, erau afectate parţial 28 de localităţi din raioanele Edineţ, Briceni, Sângerei, Drochia şi Soroca. Echipele de intervenţie ale operatorului de distribuţie se află în teren pentru a reconecta consumatorii în cel mai scurt timp.

Totodată, potrivit responsabililor, ÎS „Moldelectrica” nu a înregistrat deranjamente în reţeaua de transport a energiei electrice în această noapte, iar situația operativă a sistemului electroenergetic național corespunde regimului planificat.

„De menţionat că în ultimele zile în chaturile asociaţiilor de locatari este răspândit un avertisment fals privind deconectările masive de energie electrică în toată ţara, între orele 9-17. Astfel de deconectări nu au fost prevăzute şi îndemnăm cetăţenii să confirme orice informaţii din surse oficiale”, notează reprezentanții Ministerului Energiei.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou Cod Galben de polei și ghețuș. Avertizarea se va menține până pe 6 februarie, ora 20:00.

În urma condițiilor meteorologice nefavorabile, înregistrate pe întreg teritoriul țării, salvatorii IGSU au intervenit în mai multe situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport, precum și pentru acordarea ajutorului echipajelor medicale.

Serviciile municipale din Chișinău sunt mobilizate pe străzile capitalei, unde se intervine continuu din cauza chiciurii și a poleiului persistent, format pe fondul diferențelor de temperatură.


Pub