„În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Cimișlia și ai Inspectoratului de Poliție Cimișlia, s-a stabilit, că învinuitul, la data de 05 decembrie 2022, aproximativ pe la orele 20:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a pătruns în domiciliul victimei, amplasat într-un sat din raionul Cimișlia, după care, a atacat-o, aplicându-i lovituri în regiunea capului cu o bucată de lemn, și a sustras din casa ei, mijloace bănești în sumă de 8000 de lei.
În urma acţiunilor de violență ale învinuitului, bătrânei i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de plăgi pe cap, echimoze pe spate, care se califică ca vătămări corporale uşoare.
La data de 06.12.2022, învinuitul a fost reținut de organul de urmărire penală pe un termen de 72 de ore, iar la demersul procurorului, în privința bărbatului a fost emis mandatul de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
Menționăm că persoana acuzată nu este la prima abatere de ordin penal”, menționează PG.
Învinuitul riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!