Suspectul ar fi deposedat de telefoanele mobile doi minori. Primul caz a avut loc la 16 noiembrie, polițiștii fiind alertați de către părinții unui minor de 9 ani. Ei au relatat că în timp ce copilul se juca în curtea blocului, a fost deposedat de telefonul mobil în valoare de 1 670 lei.
Al doilea caz a avut loc la 18 noiembrie, în timp ce individul se afla pe str. Teilor. Acesta a sustras de la o minoră în vârstă de 10 ani telefonul mobil în valoare de 5 000 lei.
Oamenii legii au localizat și reținut suspectul, care și-a recunoscut ulterior vina. El a relatat că a reușit să vândă unul dintre telefoane, contra unei sume de 600 de lei.
Tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni similare. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta este căutat și de colegii lor din Cahul, pentru furt.
Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 5 la 7 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!