79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
„Un moment rușinos din istorie, când statul și-a agresat proprii cetățeni”: Maia Sandu, mesaj la 17 ani de la revolta din 7 aprilie 2009

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare la împlinirea a 17 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, evenimente pe care le-a calificat drept „un moment rușinos” din istoria țării.

Foto: colaj

„Ne amintim astăzi de momentul rușinos din istoria noastră, când – la 7 aprilie 2009 – statul și-a agresat propriii cetățeni pentru simpla revendicare de a li se respecta voința, exprimată prin vot. 

A fost o confruntare între solidaritatea și curajul zecilor de mii de oameni ieșiți pașnic în stradă și abuzurile care au făcut victime, au lăsat în urmă sute de tineri umiliți și au provocat răni care încă dor. Iar această traumă nu se va putea vindeca atâta vreme cât justiția rămâne datoare cu adevărul și dreptatea pe care încă le așteaptă cei care au îndrăznit, acum 17 ani, să spere la un viitor mai bun. 

7 aprilie rămâne o lecție despre cât de ușor pot fi încălcate drepturile fundamentale – și despre importanța de a apăra libertatea. Prin pașii pe care am început să îi facem, în ultimii ani, spre Uniunea Europeană, noi construim abia acum democrația pe care au cerut-o manifestanții de atunci. Astfel onorăm dârzenia și sacrificiul celor care s-au ridicat și au avut de suferit, păstrând vii memoria și idealurile lor”, a scris Maia Sandu.

Protestele de acum 17 ani au început pe 6 aprilie 2009, după ce au fost anunțate rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie.

Protestatarii nu au fost de acord cu aceste rezultate, unde circa 50 % din voturi iau fost atribuite Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM).

Pe 7 aprilie 2009, protestele au continuat. Circa 30.000 de persoane au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Liderii PLDM, PL și AMN susțineau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. Unii manifestanți au pătruns în clădirea Parlamentului și în cea a Președinției și le-au incendiat.

În Parlament, manifestanții au ocupat câteva birouri, iar în celelalte se baricadaseră polițiștii. Persoanele care au pătruns în clădirea Parlamentului au aruncat în stradă o parte din mobilier și i-au dat foc. Poliția din capitală a intervenit, utilizând tunuri de apă și gaze lacrimogene. În replică, protestatarii au răspuns acțiunii poliției printr-un „bombardament” cu pietre. În timpul demonstrațiilor, unii dintre manifestanți au agitat steaguri românești, precum au și arborat drapelului României și al Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului și Președinției.

Opoziția a început negocieri cu Guvernul, în urma cărora însă, nu s-a ajuns la niciun acord, iar președintele Voronin a continuat să acuze organizatorii de tentativă de lovitură de stat, susținând că are dovezi ferme că în mulțime s-ar afla și grupări fasciste de origine română.

În timpul zilei, toate unitățile administrative au fost deconectate de la internet. Totodată, nicio pagină a presei on-line din Republica Moldova nu a putut fi accesată, iar rețeaua de telefonie mobilă a fost blocată în centrul Chișinăului.

În cursul nopții de 7 spre 8 aprilie, poliția a făcut uz de arme cu gloanțe oarbe și a arestat zeci de studenți. Pe 8 aprilie, liderii opoziției s-au desolidarizat de actele de vandalism și distrugere din Chișinău, considerând că provocările au fost implementate și organizate de comuniști pentru a deturna atenția de la fraudarea scrutinului electoral.

Potrivit raportului Amnesty International Moldova, în timpul protestelor din aprilie 2009 poliția a reținut cel puțin 600 de persoane, multe dintre ele au fost maltratate în tipul arestărilor, în incinta secțiilor de poliție. Procuratura Generală a înregistrat atunci 108 plângeri.


Pub