„Din investigațiile preliminare, la reconstrucția unui imobil existent și la proiectarea unui garaj în sumă totală 7,4 milioane de lei, agentul economic ar fi utilizat doar 3,7 milioane de lei, iar diferența de aproximativ 4 milioane de lei ar fi fost delapidată.
În scopul obținerii probatoriului pe caz, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău efectuează percheziții la domiciliile a cinci persoane, printre care: ex-conducătorul Unității de Implementare a proiectului, reprezentantul agentului economic și reprezentantul companiei de proiectare. Trei persoane urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată”, precizează CNA într-un comunicat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!