„Încă o dată repet: Ministerul Culturii nu interzice concerte sau artiști. Ceea ce facem noi este să nu recomandăm participarea la evenimente culturale în Republica Moldova ai acelor artiști din Federația Rusă și CSI care susțin direct sau indirect războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina. Și mecanismul funcționează. Cred că toată lumea a văzut acest lucru.
În cazul domnului Usatîi, îndemn toată lumea să vadă numele care au fost propuse, toate cele 17 nume de artiști ruși, marea majoritate a cărora susțin războiul de agresiune, își desfășoară activitatea în Federația Rusă, organizează concerte în Crimeea și figurează în baze de date ca artiști nerecomandați.
În acest caz, la rugămintea lui, am grăbit procesul și în termen record i-am oferit un răspuns pentru că avea puțin timp la dispoziție pentru evenimentele pe care le planifica. Pe 6 mai a depus solicitarea, iar pe 14 a primit răspunsul. Ceea ce face acum, la 2 săptămâni de când a primit notificarea Ministerului Culturii, este un show de prost gust.
Acel DJ de care vorbește. Nu intru în detalii, dar îndemn toată lumea să facă o scurtă căutare pe acest nume și vor vedea rezultatul, sunt mai multe nume de scenă. Dar pe viitor, ca să nu mai avem astfel de situații, vom cere de la toți organizatorii de concerte să vină pe lângă numele de scenă ai artiștilor, cu numele/prenumele persoanei sau persoanelor pe care le invită și datele lor de identificare. Menționez că, din această cauză, perioada de analiză a dosarelor ar putea crește.
Vreau să îndemn toată lumea, toți organizatorii de concerte să sprijine cât mai mult artiștii noștri. Avem oameni foarte buni care merită respectul nostru în primul rând. Și vedem cum sunt organizate astfel de concerte cu succes atât în Republica Moldova, dar și România, Ucraina și în toată diaspora. Publicul nostru îi așteaptă și îi apreciază, iar ei merită susținuți în continuare, așa cum face Ministerul Culturii de fiecare dată.
Doar în ultimii 3 ani am organizat aproape 200 de concerte de Crăciun și Mărțișor în toate raioanele de la nord la sud și de la est la vest. De fiecare dată am venit cu artiștii noștri, cu ansamblurile și formațiile noastre, și de fiecare dată, sălile au fost pline cu oameni care îi așteaptă și-i prețuiesc”, a declarat Cristian Jardan.
Doar patru dintre cei 17 artiști și trupe din Rusia, propuși de liderul Renato Usatîi pentru Festivalul Absolvenților din 9 iunie, au primit recomandare favorabilă din partea autorităților, după verificările efectuate de SIS și Ministerul Culturii.
Deputatul Renato Usatîi a declarat că a introdus un nume fictiv în lista artiștilor propuși pentru concertul Absolvenților, pentru a verifica modul în care autoritățile evaluează riscurile de securitate. Potrivit acestuia, este vorba despre „DJ Rumer”, care nu există în realitate. „Nu există așa DJ pe planeta Pământ. Am dat un nume la mișto, ca să văd cât de bine lucrează SIS-ul și Ministerul Culturii”, a declarat politicianul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!