„Astăzi, dimineața, poliția din Vulcănești a fost sesizată referitor la un accident rutier în satul Cișmichioi.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că, un bărbat de 66 de ani în timp ce conducea un motocultor a căzut din acesta, iar remorca motocultorului a trecut peste el.
În urma traumelor primite, bărbatul a decedat în drum spre spital. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.
Amintim repetat că, neglijența normelor rutiere poate duce la tragedii, indiferent ce mijloc de transport conduci”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții IGP.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!