Sâmbătă, la Conferința de Securitate de la Munchen, Zelenski a avut o nouă ieșire la adresa lui Orban, cu care s-a ciocnit public în ultimele săptămâni.
„Numai Viktor se poate gândi cum să-şi mărească burta, nu cum să-şi mărească armata pentru a împiedica tancurile ruseşti să se întoarcă pe străzile din Budapesta”.
Orban a distribuit pe X un clip video cu declarația lui Zelenski, la care a adăugat și un mesaj care începe cu „dragă Volodimir“.
„Îți mulțumesc pentru încă un discurs electoral în sprijinul aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Acesta va ajuta foarte mult maghiarii să înțeleagă mai clar situația”, a scris ironic premierul ungar.
„Există însă ceva ce nu înțelegi: această dezbatere nu este despre mine și nu este despre tine. Este despre viitorul Ungariei, al Ucrainei și al Europei. Tocmai de aceea nu poți deveni membru al Uniunii Europene”, a adăugat el.
Noul schimb de replici vine după ce, joi, Orban i-a transmis lui Zelenski că „statele membre stabilesc condițiile, nu țările candidate” la aderare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!