6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Andronachi s-a plâns la CEDO, după ce a fost prins și extrădat din Ucraina și-i transmite un mesaj Veronicăi Dragalin, din libertate

Vladimir Andronachi, fostul deputat PD, a venit cu un mesaj, după ce șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a criticat eliberarea acestuia din arest la domiciliu. Astfel, Andronachi a dat asigurări că nu va fugi din țară. Totodată, acesta a menționat că s-a plâns la CEDO, după ce a fost prins și extrădat din Ucraina. „Doresc să-i asigur pe toţi cei care m-au susţinut, că nu-i voi dezamăgi şi că promisiunea mea rămâne fermă, la fel ca şi angajamentul de a clarifica această situaţie rămâne neschimbat”, a mai declarat Andronachi.

Foto: Colaj/UNIMEDIA

„Stimate Doamnelor şi Domni, 

În lumina ultimilor evenimente şi în contextul declaraţiilor procurorului – şef al Procuraturii Anticorupţie despre o eventuală eschivare şi presupunere că „voi fugi” din ţară, lansate la 14.08.2023 în cadrul conferinţei de presă, vin cu unele precizări. 

În septembrie 2021 mă aflam în afara țării, fiind angajat în calitate de consultant la o companie internațională. În ziua înmânării citației soției Andronachi Nadejda, eu eram bolnav de COVID, fiind în stare gravă și nu am putut fi fizic prezent la organul de urmărire penală. Despre acest fapt, cu anexarea dovezilor corespunzătoare, a fost informată instanța de judecată și procurorul de caz, în cadrul ședinței de examinare a demersului procurorului cu privire la aplicarea arestului preventiv.  

Cu regret, instanța de judecată a neglijat dovezile imposibilității prezentării mele, aplicându-mi arest preventiv.  

În luna noiembrie a anului 2022, din proprie inițiativă mă întorceam în Republica Moldova, însă am fost răpit de către autoritățile Ucrainei și predat autorităților din Moldova.  

Pe toate aceste cazuri a fost înregistrată o plângere la CEDO, fiind invocate mai multe încălcări admise, printre care dreptul la siguranţa persoanei şi dreptul la apărare. 

Din 02.11.2022 până la 18 aprilie 2023 m-am aflat în arest preventiv, deținut în penitenciarul 13, după care în arest la domiciliu până la 11 august 2023, fiind sub monitorizare electronică.  

În toată perioada aflării mele în arest la domiciliu, nu am avut nicio abatere de la obligațiile și restricțiile impuse prin Încheierea instanței de judecată, deşi au fost mai multe provocări. 

Chiar de la momentul pornirii urmăririi penale în privinţa mea, am fost în faţa unui „dosar politic”, în care presiunile, intimidările din partea actorilor politici nu au contenit. Nu o singură dată, persoane care ocupă funcţii de demnitate publică şi care nu fac parte din sistemul judecătoresc, direct din studiourile TV, pronunţau sentinţa mea de condamnare.  

Situaţia în care mă aflu doi ani de zile, a avut un impact negativ şi iremediabil asupra părinţilor şi familiei mele. Cu toate acestea sunt hotărât să îmi apăr poziţia, exclusiv prin intermediul unui proces judiciar în instanţele naţionale, participând la fiecare şedinţă de judecată.  

Prin urmare, în contextul presupunerilor de eschivare, declar cu toată responsabilitatea că voi apărea în fața organelor de drept și a instanței de judecată, ori de câte ori voi fi citat. Am manifestat pe parcursul anchetei deschidere spre colaborare cu organul de urmărire penală, doresc să particip la fiecare ședință de judecată și să fac declarații pentru elucidarea tuturor circumstanțelor, în vederea stabilirii adevărului. 

Am primit sprijin din partea unor oameni demni de încredere, care la rândul lor au încredere în mine şi au garantat prin reputaţia proprie, că eu, Vladimir Andronachi nu voi fugi din ţară şi că mă voi supune ordinii publice şi totodată voi aborda procesul judiciar cu maximă diligenţă procesuală şi responsabilitate.  

Doresc să-i asigur pe toţi cei care m-au susţinut, că nu-i voi dezamăgi şi că promisiunea mea rămâne fermă, la fel ca şi angajamentul de a clarifica această situaţie rămâne neschimbat.  

În situaţia în care va fi necesar să plec în afara ţării, în scopuri personale, voi informa instanţa de judecată şi organele procuraturii şi voi anexa înscrisurile confirmative.  

În concluzie aş vrea să menţionez că într-un stat de drept şi democratic, precum este consfinţit în Constituţie, justiţia este bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii supreme a persoanei umane garantată de instituţiile, care oferă un cadru pentru exprimarea sa cea mai complexă. ”Justiţia televizată”, care se face în cazul meu, nu are nimic comun cu principiile unui stat de drept!!!!!”, a menționat Andronachi.

Catre PG by UNIMEDIA on Scribd

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că PA nu este de acord cu decizia magistraților prin care s-a dispus eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu. În cadrul unei intervenții live, Veronica Dragalin a menționat că măsura potrivită pentru acest caz este arestul preventiv în Penitenciarul nr.13.

Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu, măsura fiind înlocuită cu garanția personală. Decizia a fost pronunțată pe 11 august de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Fostul deputat PD, Vladimir Andronachi, a fost eliberat din Penitenciarul nr.13 și plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată pe 19 aprilie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

La data de 31 martie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a prelungit măsura preventivă - arestarea preventivă în privința lui Vladimir Andronachi pe un termen de 20 zile, până la 21 aprilie 2023.

Autoritățile de la Kiev l-au declarat pe Vladimir Andronachi „persoană indezirabilă” și au decis expulzarea sa. Detalii în acest sens au fost oferite de șefa PA, Veronica Dragalin și procurorul Octavian Iachimovschi.

Vladimir Andronachi, fostul deputat PD, a fost reținut pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva- Mamaliga”. În luna aprilie, pe numele fostului deputat PD Vladimir Andronachi a fost emis mandat de arestare preventivă în contumacie, pentru 30 de zile, vizat în dosarul penal „Metalferos”.

Fostul deputat PD Vladimir Andronachi, soția acestuia, precum și juristul de încredere al familiei au fost puși oficial sub învinuire într-un episod din Dosarul Frauda bancară. Astfel, celor trei li se încriminează, de către Procuratura Anticorupție comiterea escrocheriei și spălării de bani, săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unui grup criminal organizat, anunță instituția de urmărire penală.

Anterior, Andronachi a declarat că este nevinovat, nu are vreo legătură cu frauda bancară, iar investigațiile procuraturii le-a calificat drept o „comandă politică”.

Vladimir Andronachi a fost dat în căutare de Interpol pentru a fi arestat și extrădat, a anunțat Inspectoratul General al Poliției. Potrivit unui comunicat emis de instituție, acesta „a devenit vizibil în baza de date a persoanelor căutate internațional a OIPC Interpol, acesta figurând în căutare pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare”.


Pub