Potrivit MEC, Maxim Sarmanov (55 kg) a reuşit deja să se califice în finala categoriei de 55 de kilograme. Luptătorul moldovean, triplu medaliat cu bronz în anii precedenţi la competițiile continentale la categoriile de vârstă U15 şi U17, a obţinut trei victorii astăzi în prima zi a competiţiei, asigurându-şi astfel prezenţa în finală.
În meciul decisiv, Maxim a cedat la limită, cu scorul de 2 la 3, în fața lui Erekle Tavberidze (Georgia), obținând locul II la competiție.
Rezultatul sportivului la Campionatul European este și al Antrenorului Emerit Roman Zgardan.
La aceeași competiție pentru medalia de bronz a luptat și Victor Postică (48 kg), care a cedat în fața adversarului din Azerbaidjan, clasându-se pe locul V.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!