„Astăzi, 13 septembrie 2026, aproximativ la ora 12.20, pe sectorul Cahul – Prut 2, la kilometrul 25, pichetul 6, s-a produs deraierea a cinci vagoane semideschise ale trenului de marfă nr.3082. Trenul, în componența a 29 de vagoane, transporta pietriș.
În urma incidentului, persoane rănite nu au fost înregistrate.
În prezent, echipele specializate și de intervenție ale Î.S. „Calea Ferată din Moldova” efectuează lucrări pentru ridicarea vagoanelor deraiate și restabilirea căii ferate.
Este de menționat, că din 1956 acest segment al infrastructurii feroviare nu a beneficiat de lucrări de reabilitare și modernizare. În prezent, în cadrul planului aprobat, au fost demarate lucrările de reparație capitală, finanțate din mijloacele alocate de Guvernul Republicii Moldova pentru reabilitarea infrastructurii feroviare.
Cauzele și circumstanțele producerii incidentului sunt stabilite de specialiști, în conformitate cu procedurile în vigoare”, se arată într-un comunicat al CFM.
Pe 15 august, șapte vagoane de marfă încărcate cu cereale, din componența unui tren care se deplasa spre Giurgiulești, au deraiat lângă satul Chircani, raionul Cahul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!