Volodimir Kudrîţki a fost demis cu un vot de 4-2 de către Consiliul de Supraveghere al companiei. Aceasta a declarat că va fi înlocuit de Oleksii Breht.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ukrenergo, a Ministerului Energiei din Ucraina sau a oficiali ucraineni de rang înalt, precizează Reuters.
Decizia vine după o întâlnire, săptămâna trecută, a preşedintelui Volodimir Zelenski cu ofiţeri militari de rang înalt, care a fost dedicată valului de atacuri ruseşti asupra obiectivelor energetice ale ţării. Ministrul energiei, Herman Haluşcenko, a fost prezent şi el la respectiva întâlnire.
Chiar înaintea reuniunii Consiliului de administraţie al Ukrenergo, presa ucraineană a publicat o scrisoare din partea organizaţiilor occidentale active în Ucraina, inclusiv Uniunea Europeană, prin care, adresându-se prim-ministrului Denîs Şmîhal, îşi exprimau „profunda îngrijorare” cu privire la informaţiile privind demiterea iminentă a lui Kudrîţki. „Un astfel de eveniment ar putea pune în pericol capacitatea noastră colectivă de a sprijini Ukrenergo şi alte măsuri prioritare ale securităţii energetice vitale a Ucrainei”, avertizează scrisoarea.
Iaroslav Jelezniak, deputat din opoziţie, a prezis că reacţia internaţională va fi „rapidă şi destul de dureroasă”.
Mass-media ucrainene au sugerat că principalul motiv din spatele concedierii a fost incapacitatea companiei de a furniza apărări adecvate pentru siturile energetice şi nereguli în atribuirea contractelor.
Ziarul Ekonomîcina Pravda a citat surse guvernamentale anonime care au declarat că Kudrîţki, şef al companiei din 2020, nu a reuşit să pună în aplicare deciziile luate la reuniunile anterioare ale comandamentului militar.
În cei doi ani şi jumătate de război, Rusia a alocat resurse considerabile pentru a ataca şi a dezactiva obiective energetice ucrainene cheie. Forţele Moscovei au lansat un nou val de atacuri în cursul săptămânii trecute.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!