„Maia Sandu a promis multe, acum lumea așteaptă, majorarea pensiilor și salariilor, inclusiv. Eu personal tot aștept majorarea pensiei, a promis. Măcar vreo 8 mii să am, 10 mii. Acum am 6 mii, dar ce 6 mii lei este pensie? În comparație cu cei care au 2 mii, e pensie, dacă nu aș avea stația asta unde mai cad niște dividente, aș șchiopăta și eu”, a spus Ghimpu.
Mihai Ghimpu a fost parlamentar în mai multe legislaturi. Acesta a fost și speaker în 2009, iar ulterior, până în 2010, a exercitat funcția de președinte interimar al R. Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!