Ministerul Afacerilor Interne, la elaborarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2022, va înainta propuneri Ministerului Finanțelor privind alocațiile necesare pentru completarea rezervei de stat cu cantitatea de păcură eliberată.
Scopul proiectului constă în intervenirea statului pentru soluționarea situației excepționale create pe piața gazelor naturale, asigurării securității energetice a țării și protecției populației.
Din cauza situației de criză privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova,
S.A. ”Termoelectrica” a fost trecută la arderea păcurii. În acest sens, reieșind din faptul că
la data de 15 octombrie 2021, S.A. „Termoelectrica” a epuizat stocul disponibil personal
de păcură, pentru a nu stopa procesul tehnologic de producere a energiei electrice și
termice, Comisia pentru Situații Excepționale a decis eliberarea cantității de 16500 tone de
păcură din rezervele de stat, care va permite menținerea procesului tehnologic de asigurare
a populației cu energie electrică și termică.
Tot astăzi, Guvernul a decis să propună Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!