„Am reacționat emotiv la niște manipulări și falsuri care mi-au fost prezentate. Vreau să menționez că țin foarte mult la armata noastră și la domeniul apărării. Respectiv, îmi este foarte greu să evit aceste atacuri și această nedreptate.
În ultima perioadă, se observă o campanie organizată și bine orchestrată a mai multor actori politici, care urmăresc scopul de a denigra Armata Națională, precum și de a stopa reformele pe care le derulăm”, a declarat Anatolie Nosatîi.
Fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, a făcut publice mesajele pe care le-a primit din partea actualului șef al Apărării, Anatolie Nosatîi, în care ultimul îi scrie: „Sunteți mult mai rău decât ați fost. Dacă veți merge mai departe să mă atacați, voi fi nevoit să vin cu „apărare”! Nu vă recomand...”. „O tentativă evidentă de intimidare, presiune, șantaj și avertisment incompatibil cu funcția publică pe care o deține autorul său”, a comentat Marinuța.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!