6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Un microbuz plin cu moldoveni a intrat într-o camionetă, la Iași: Nouă persoane au ajuns la spital

Un accident grav a avut loc în această dimineaţă în sensul giratoriu de la intrarea din Leţcani, Iași. Un microbuz cu cetățeni din Republica Moldova a intrat în sensul giratoriu fără să se asigure și s-a izbit de o camionetă. În urma incidentului nouă persoane au ajuns la spital, iar patru au refuzat internarea (opt persoane erau în microbuz, iar alte cinci în camionetă), scrie presa română.

Foto: ziaruldeiasi.ro

„Accident rutier pe DN 28, în localitatea Leţcani, între o camionetă şi un microbuz. În urma evenimentului rutier au rezultat 9 victime”, a transmis ISU Iaşi, joi dimineaţă. Sursa citată a precizat că la locul intervenţiei acţionează mai multe echipaje medicale, de pompieri, dar şi de Poliţie. Patru persoane au fost transferate la spitalul Sfântul Spiridon, patru - la spitalul de Neurochirurgie și una de 16 ani - la spitalul Sfânta Maria.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit primelor informaţii, zece persoane au suferit răni uşoare (4 din autoutilitară, 6 din microbuz).

„Toate sunt conştiente şi evaluate medical la faţa locului”, a transmis Centrul Infotrafic. 





Pub