6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Scrisoarea lui Stoianoglo către președintă, speaker și premier: Așa cum ați promis în electorală, e necesar un audit în toate instituțiile

Procuratura Generală propune Guvernului, Parlamentului și Președinției să dispună efectuarea unui audit intern complex în toate instituțiile publice pentru a se confirma sau infirma existența unor astfel de scheme. Printr-un comunicat de presă, instituția anunță că a expediat o scrisoare în acest sens pe adresa președintei, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și a prim-ministrei, Natalia Gavrilița, „miza fiind identificarea și demascarea unor eventuale scheme care favorizează delapidarea banilor publici, contrabanda, evaziunea fiscală, inclusiv adoptarea cadrului normativ favorizator ș.a”.

Foto: UNIMEDIA
Procuratura spune că „susține obiectivul declarat de actuala guvernare de a demasca și anihila schemele corupționale la nivel înalt.

Inițiativa Procuraturii mai prevede antrenarea în acest proces a instituțiilor de control financiar și revizie, a organelor de constatare etc.

Instituția mai precizează că, până în prezent, Procuratura nu a fost sesizată în ordinea stabilită de lege și nu a înregistrat materiale relevante de la organele de control, de constatare sau care practică activitate specială de investigații.

„În condițiile actuale, din moment ce au fost deja operate schimbări în conducerea celor mai importante instituții ale statului, fiind instituit control total asupra procesului de guvernare a țării, Procuratura propune conducerii statului să dispună, așa precum s-a promis în cadrul companiei electorale, a unui audit intern complex în toate instituțiile publice pentru a confirma sau infirma existența schemelor corupționale la care s-au referit anterior.

Odată identificate eventuale spețe de interes, Procuratura este dispusă să asigure procesul de investigare a schemelor corupționale prin antrenarea celor mai experimentați procurori din cadrul Procuraturii Generale, a procuraturilor specializate și a procuraturii capitalei”, se arată în comunicat.


Pub