6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
După ce șase polițiști și-au arătat sprijinul pentru Guvernul Sandu, Cavcaliuc vine cu un mesaj: „Văd cum diferiți actori politici încearcă prin diferite metode să vă influențeze...”

După ce șase polițiști au fost demiși din funcție pentru că au menționat că susțin Guvernul Sandu, Gheorghe Cavcaliuc a venit cu un mesaj pentru subalternii săi. Dânsul a scris pe pagina sa de Facebook că vede cum „diferiți actori politici încearcă prin diferite metode, inclusiv nu cele mai sincere și corecte să-i influențeze și demoralizeze”, astfel, le-a cerut să nu se lase provocați.

Foto: tv8

„Înțeleg și văd cum diferiți actori politici încearcă prin diferite metode, inclusiv nu cele mai sincere și corecte să vă influențeze, să vă demoralizeze, pentru ca voi să aveți careva dubii în actuala conducere a IGP, MAI și Guvernul RM, dezinformându-vă și manipulând cu diferite interpretări în interesul lor[...]

Știu că aveți mare încredere în mine și mulți dintre voi m-ați telefonat și mi-ați scris, întrebându-mă ”Ce facem? Cum procedăm?” și eu vă răspund și vă îndemn să fim polițiștii devotați statului și cetățenilor Republicii Moldova, să păstrăm cu sfințenie liniștea și ordinea de drept în țara noastră pentru urmașii urmașilor noștri!!”, a scris Cavcaliuc pe pagina sa de Facebook.

Gheorghe Cavcaliuc / Sursa:FB
Gheorghe Cavcaliuc / Sursa:FB

Amintim că la data de 11 iunie, câțiva polițiști au anunțat că se vor subordona noului șef al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Balan, numit de ministrul de Interne din Guvernul Sandu, Andrei Năstase

La data de 12 iunie, angajații au anunțat că au fost suspendați din funcție, după ce și-au anunțat susținerea față de Guvernul Sandu și că se supun noii conduceri.

Polițiștii de la Fulger ar fi dat buzna în clădirea instituției noaptea. Angajații Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații, ne-au comunicat că dimineață, când au venit la serviciu, au găsit angajații de la Fulger în birourile lor. Aceștia susțin că nu cunosc cum au intrat, dat fiind faptul că șeful instituției, Anatolie Macovei, nu le-a dat accesul.

Alexandru Pînzari a declarat că mascații au fost aduși pentru că în sediul instituției se află documente importante, inclusiv declarații ale martorilor implicați în dosare penale răsunătoare, astfel să nu aibă loc scurgeri de informație.

În acest sens, prim-ministrul ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că îl somează pe „Alexandru Pînzari și pe cei care încalcă Constituția să înceteze toate acțiunile de destabilizare a oridinii publice”.

Tot aici este de menționat că un tânăr în vârstă de 22 ani pe nume Dan Ușurelu, ce activează în calitate de polițist de frontieră de doi ani, a scris un mesaj impresionant pe pagina sa de facebook prin care recunoaște că susține Guvernul Sandu și nu se mai supune vechiului Guvern. Dânsul spune că prin această declarație riscă să-și piardă locul de muncă, însă își asumă riscurile.


Pub