6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Un alt oficial a căzut de la fereastră în Rusia. Obiecte personale și acte au fost găsite la etajul 16 al unui bloc
Cadavrul unui înalt oficial din Ministerul rus al Apărării a fost găsit în faţa blocului în care locuia la Sankt Petersburg, al doilea oraş ca mărime din Rusia, după ce ar fi căzut de la fereastră, a anunţat joi publicaţia locală Fontanka, citată de agenţia EFE, scrie digi24.ro
Foto: GettyImages

Poliţia a fost informată încă cu o zi înainte despre corpul femeii descoperit lângă bloc, care a fost indentificat ca aparţinând - conform informaţiilor preliminare - Marinei Iankina, şefa Departamentului financiar din cadrul Districtului militar Vest.

Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General rus a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele morţii Marinei Iankina, în vârstă de 58 de ani.

Poliţia a găsit documente şi obiecte personale care i-ar fi aparţinut acesteia pe balconul de la etajul al 16-lea al blocului, notează Fontanka, care nu precizează dacă victima locuia la acest etaj.

Una dintre versiunile care sunt luate în considerare este că aceasta „şi-ar fi putut lua singură viaţa”, indică acelaşi portal informaţional din Sankt-Petersburg.

Serviciul de presă al Districtului militar Vest a confirmat pentru presă că femeia era angajata lor, dar a refuzat să comenteze mai multe despre incident.

Înainte de a lucra în sectorul apărării, Iankina a ocupat funcţii în cadrul Serviciului federal fiscal şi a fost, la un moment dat, vicepreşedinte al Comitetului pe probleme funciare din Sankt Petersburg.

De la începutul anului 2022, când a fost declanşată campania militară rusă împotriva Ucrainei, au avut loc mai multe decese în circumstanţe suspecte în Rusia, de la oameni de afaceri importanţi din industria petrolului şi a gazelor naturale până la membri ai familiilor acestora, notează EFE, citată de Agerpres.

Deşi aceste decese nu au fost niciodată legate oficial de invazia în Ucraina, au început să circule pagini, inclusiv pe Wikipedia, despre „moartea suspectă a unor oameni de afaceri ruşi”, inclusiv liste cu până la 29 de nume de persoane decedate în condiţii suspecte până în prezent. Una din ipotezele vehiculate de analişti ruşi independenţi, care s-au refugiat în străinătate după declanşarea invaziei, este că aceste decese ar avea legătură cu fluxurile financiare ale Kremlinului şi transferul de fonduri în afara ţării.


Pub