6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Tăcere de la Gazprom. Chișinăul se pregătește de o eventuală deconectare de la gaz. Spînu: O astfel de atitudine este neprietenoasă
Gazprom încă nu a oferit niciun răspuns R. Moldova referitor la livrarea gazelor naturale. Despre aceasta a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. „Credem că acest termen de 1 mai trebuie să fie extins cu cel puțin un an de zile, mai ales că nu se știe nici când se va termina războiul”, a menționat vicepremierul cu privire la termenul de efectuare a auditului pe datoriile față de Gazprom.
Foto: gazprom.ru

„Vă informez că MoldovaGaz a trimis mai multe scrisori către Gazprom privind prelungirea stării de urgență a plății datoriei istorice privind livrarea gazelor pe malul drept al Nistrului, până în acest moment nu avem niciun răspuns. Reamintesc, că până la data de 1 mai ar fi trebuit clarificate atât volumul datoriei cât și durabilitatea de plată a acestora. Din păcate, auditul datoriei nu a putut fi realizat și nici comisiile moldo-ruse nu s-au întrunit. În toată această perioadă, autoritățile RM au acționat cu bună credință într-un context regional extrem de complicat”, a declarat Spînu.

„În contract este prevăzut acest drept al Gazprom de a rezilia contractul. Rămâne să vedem ce decizie vor lua”, a adăugat Spînu.

Tariful la gazele naturale va rămâne neschimbat în lunile aprilie și mai, dă asigurări vicepremierul, Andrei Spînu. Acesta declară că din luna iunie este posibilă ajustarea tarifului în funcție de prețul de achiziție.

În aprilie, Moldova cumpără gaz cu 1193 dolari pentru mia de metri cubi.

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că la moment nu se discută despre stabilirea unor noi termeni noi pentru auditul la MoldovaGaz. „Companiile internaționale, din nou au ezitat să vină în contextul războiului din Ucraina”, a spus Gavrilița.

MoldovaGaz intră în datorii. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că devierile preț cumpărare/tarif în aprilie vor depăși jumătate de miliard de lei, din cauza diferenței dintre tarifele pentru consumatori și prețul de achiziție a gazelor naturale. Cu toate acestea, Ceban spune că deocamdată nu va cere majorări de tarife la gaze pentru consumatorii finali.


Pub