Inaugurarea sediului Procuraturii Generale / Sursa:UNIMEDIA
Inaugurarea sediului Procuraturii Generale / Sursa:UNIMEDIA
Inaugurarea sediului Procuraturii Generale / Sursa:UNIMEDIA
Inaugurarea sediului Procuraturii Generale / Sursa:UNIMEDIA
Inaugurarea sediului Procuraturii Generale / Sursa:UNIMEDIADe menționat că Procuratura Generală a semnat un contract adiţional cu firma „Eurostil Costruct”, care a efectuat lucrări de reparaţie capitală a sediu al instituţiei, urmând să plătească, suplimentar, 3,42 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Suma iniţială a contractului semnat între cele două părţi, consemnată în urma unei licitaţii publice, a fost de 22,8 milioane de lei, scrie zdg.md.
Contractul adiţional a fost înregistrat la Agenţia Achiziţii Publice la 11 noiembrie 2018. Astfel, reparaţia capitală a clădirii amplasată pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 73, la intersecţia străzilor Bulgară şi Armenească va goli bugetul Procuraturii Generale (PG) cu 26,22 de milioane de lei. Iniţial, conform informaţiilor publice, în iunie 2018, PG a semnat un contract cu „Eurostil Construct” pentru 22,8 milioane de lei. Conform aceloraşi informaţii, la licitaţie au participat, în total, 6 agenţi economici. Lucrările au demarat imediat după anunţarea câştigătorului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!