6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
O femeie căzută într-o fântână a fost salvată de pompieri

O femeie în vârstă de 62 de ani a căzut într-o fântână din satul Susleni. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din raionul Orhei a fost solicitat în dimineața zilei de 16 iunie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:49.

Foto: dse.md

La fața locului pentru lucrări de salvare au fost trimise două echipaje de pompieri și salvatori.

Ajunși la fața locului angajații IGSU au stabilit că femeia este în viață și se află în fântână la o adâncime de 10 metri.

În mai puțin de 20 de minute salvatorii au reușit să recupereze persoana, aceasta nu a primit traumatisme grave, fiind preluată de serviciului medical aflat la fața locului, pentru ulterioare îngrijiri.

Circumstanțele acestui caz urmează a fi stabilite de specialiști.


Pub