Șeful statului a trecut în revistă realizările parteneriatului respectiv, posibile datorită sprijinului și expertizei Consiliului Europei.
„În acest răstimp, Republica Moldova a ratificat 92 de convenții ale Consiliului Europei, care au reprezentat un puternic imbold pentru ajustarea legislației naționale la standardele europene și crearea noilor instituții democratice, precum și influențarea calitativă a vieții cetățenilor noștri.
Implementarea reformelor și standardelor europene a adus beneficii considerabile pentru întreaga societate moldovenească, printre care libertatea de exprimare și de asociere, alegeri libere și corecte, varietatea culturală și educațională, diversificarea mecanismelor de protecție a drepturilor omului.
Accesul direct al cetățenilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un avantaj, dar și o reflecție a problemelor sistemice din societate, pe care ne-am propus să le reglementăm prin reforma justiției. Scopul nostru final trebuie să fie asigurarea justiției independente, accesul la educație de calitate și siguranța în casa noastră – Republica Moldova”, a menționat Igor Dodon.
„Această aniversare are loc într-un moment dificil pentru întreaga umanitate: criza provocată de pandemia Covid-19. Greutățile ne obligă să fim împreună, pentru a consolida unitatea europeană și globală şi pentru a oferi oamenilor o viață mai bună. Obiectivul nostru prioritar rămâne a fi racordarea cadrului legal național la standardele europene și implementarea acestuia, inclusiv înfăptuirea reformelor democratice și sociale într-un ritm accelerat”, a mai adăugat președintele RM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!