6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Igor Dodon, vizită de lucru la Roma: „M-am întâlnit cu Stefania Craxi, președinta fracțiunii Forza Italia. Am acordat o atenție deosebită diasporei moldovenești”

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat că efectuează o vizită de lucru în Italia, unde a avut o întrevedere cu Stefania Craxi, președinta fracțiunii Forza Italia din Senatul italian. Potrivit liderului PSRM, discuțiile s-au axat pe dezvoltarea relațiilor bilaterale. „Am acordat o atenție deosebită aspectelor ce vizează diaspora moldovenească”, a scris acesta pe rețele.

Foto: Igor Dodon/Facebook

„Efectuez o vizită de lucru în Italia, în cadrul căreia m-am întâlnit cu Stefania Craxi — președinta fracțiunii partidului Forza Italia (parte a actualei coaliții de guvernare din Italia) în Senatul țării și o figură relevantă în politica externă a țării. Anterior, a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și a condus Comisia senatorială pentru afaceri externe și apărare.

Am discutat despre starea actuală și perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Italia, acordând o atenție deosebită aspectelor ce vizează diaspora moldovenească — una dintre cele mai numeroase diaspore din Italia.

Continuăm dialogul cu forțele politice patriotice și suveraniste din Europa. Lucrăm consecvent la consolidarea unor parteneriate bazate pe respectarea intereselor naționale, întărirea suveranității și dezvoltarea unei cooperări internaționale pragmatic”, a scris Dodon.


Pub