79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Franța: Fostul președinte, Nicolas Sarkozy, riscă patru ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă

Parchetul naţional financiar a cerut marţi patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, împotriva fostului preşedinte al Republicii Nicolas Sarkozy, judecat pentru corupţie şi trafic de influenţă, un proces fără precedent în Franţa, relatează AFP, citează Agerpres.

Foto: dw.com

Procuratura a cerut aceleaşi sentinţe pentru coacuzaţii săi, fostul înalt magistrat Gilbert Azibert, precum şi pentru Thierry Herzog, avocat cunoscut al fostului preşedinte Sarkozy, cerând pentru acesta din urmă ca pedeapsa să fie însoţită de o interdicţie de practicare a profesiei timp de cinci ani.

Sarkozy, președinte al Franței între 2007 – 2012, respinge toate acuzațiile și a afirmat luni, în prima apariție în persoană la tribunal că se va apăra în toate instanțele.


Pub