„În fapt, bănuiții ar fi acționat în complicitate cu mai multe persoane din sistemul medical, prin corupere și trafic de influență, pe care le-ar fi determinat să elibereze concluzii medicale pentru determinarea gradelor de dizabilitate în lipsa fizică a pacienților. De asemenea, aceștia ar fi eliberat pacienților fișe de trimitere (îndreptări) pentru investigații medicale la anumite centre de diagnostic private, iar pentru fiecare investigație ar fi primit de la agenții economici un comision de 15 la sută per serviciu prestat. În cadrul investigațiilor, s-a mai constatat că aceeași schemă ar fi funcționat și cu prescripțiile medicale. Bănuiții ar fi eliberat pacienților prescripții pentru preparate farmaceutice, cu indicarea concretă a agentului economic de unde urmau a fi achiziționate medicamentele, pentru care, de asemenea, primeau comisioane.
În urma perchezițiilor desfășurate astăzi, sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Bălți, au fost ridicate mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită, înscrisuri de ciornă și purtători de informații. Cei doi angajați ai Spitalului raional Florești urmează a fi audiați și ulterior, cercetați în stare de libertate pentru trafic de influență și corupere pasivă. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecat”, se menționează în comunicatul CNA.




Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!