Victoria Lungu a vorbit despre conflictul dintre fiica sa și Raluca Bădulescu. Artista a dezvăluit că o cunoaște personal pe vedetă și că a avut ocazia să interacționeze cu ea, însă comportamentul pe care l-a observat în emisiune a surprins-o.
Mama lui Valerie Lungu nu consideră că fiica sa a greșit atunci când a reacționat la apelativul folosit de Raluca Bădulescu. În opinia sa, o asemenea adresare este nepotrivită, mai ales atunci când vine din partea unei persoane care se consideră educată și care apare în fața publicului.
„O cunoaște foarte bine, și o cunosc și eu. Mie mi se pare de prost gust. Și eu sunt mamă și suntem de aceeași vârstă. Atunci când ești o doamnă, îmi cer scuze Raluca, dar când ești o doamnă, când ești filmată la televizor, tu te pui în gură cu o domnișoară, dacă tu crezi că ești mai educată, mai cultă, de ce să o dai pe fă? Atunci poți să primești în schimb absolut orice. (...) La noi fă e de prost gust”, a declarat Victoria Lungu.
Ce a învățat-o mama ei pe Valerie Lungu
Dincolo de conflictul de la „Asia Express”, Victoria Lungu a vorbit și despre felul în care și-a pregătit fiica să facă față situațiilor dificile. Artista a povestit că Valerie s-a confruntat cu bullying-ul încă din perioada școlii, iar acele experiențe au determinat-o să o învețe să se apere singură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!