6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Cadavrul bărbatului de 50 de ani, peste care s-a surpat pământul în timp ce săpa o fântână, scos la suprafață după 33 de ore

Salvatorii au reușit recuperarea din fântână a corpului neînsuflețit a bărbatului în vârstă de 50 de ani peste care s-a surpat un mal de pământ în dimineața zilei de 2 iulie la Taraclia. Intervenția angajaților IGSU a durat peste 33 de ore în continuu, fără de a fi întreruptă pe parcursul nopții, anunță IGSU.

Foto: Colaj

„Cadavrul persoanei a fost deblocat și scos la suprafață, în urma unei misiuni dificile”, menționează IGSU.

Circumstanțele cazului urmează a fi investigate.

Un bărbat de 50 de ani a fost acoperit de pământul ce s-a surpat peste el, în timp ce acesta săpa o fântână. Nenorocirea s-a întâmplat ieri, 2 iulie, într-o gospodărie din orașul Taraclia, în jurul orei 11:43. Salvatorii sunt în misiune non-stop, pentru a-l scoate. Potrivit IGSU, bărbatul nu mai dă semne de viață.


Pub