6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Le promitea peste 1000 de euro pe lună, dar primeau doar o parte din bani: Un moldovean, extrădat din Cehia

Un moldovean, căutat pe canalele Interpol, a fost extrădat din Cehia. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, originar din Bulboaca, raionul Anenii Noi, anunțat în căutare în 2020. Acesta a fost anunțat în căutare cu scop de arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, fiind învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 168 alin. 2 „Munca forțată asupra a două sau mai multe persoane”. 

Foto: captură video

În anul 2017, aflându-se în Cehia, ar fi racolat prin intermediul rețelelor de socializare mai mulți moldoveni, pentru a munci în construcții, promițându-le un salariu de peste o mie de euro lunar.

Ajunși în Cehia, victimele ar fi primit pentru toate lunile lucrate (3 luni) doar o parte din bani. Mai mult, învinuitul le procura bilete și îi transporta în Republica Moldova fără a le achita restanța.

Ca urmare a acțiunilor comune ale polițiștilor moldoveni și cei din Cehia, cu suportul BNC Interpol, bărbatul a fost reținut în Cehia și extrădat în Republica Moldova pe cale aeriană.


Pub