Potrivit poliției, suspecții, conform unui plan bine chibzuit, creau diverse profiluri false pe rețele de socializate, ademeneau persoane, îndeosebi femei, apoi prin comunicare și promisiuni obțineau poze și imagini video cu tentă intimă.
Ulterior victimele erau șantajate să transmită sume bănești de la 1500 până la 10 000 de euro, în caz contrar imaginile defăimătoare urmau a fi răspândite pe rețele de socializare.
La indicațiile membrilor grupului infracțional, banii obținuți se transferau de potențialele victime pe conturile bancare ce aparțineau persoanelor de suport de la libertate, care ulterior se extrăgeau din bancomate. Sumele obținute erau depuse pe conturile făptuitorilor, care gestionau în continuare banii prin intermediul aplicațiilor web banking.
Astfel, în rezultatul perchezițiilor efectuate în mai multe raioane ale țării și instituții penitenciare din țară au fost depistate și ridicate telefoane mobile și cartele SIM, înscrisuri de ciornă și date cu privire la conturi bancare, multiple suporturi electronice, carduri bancare, bonuri fiscale și alte mijloace materiale, care vor servi suport probatoriu pe cauzele penale.
Totodată, în rezultatul investigațiilor s-a constatat că presupusul organizator al acțiunilor de șantaj anterior a mai fost cercetat pentru acțiuni similare.
Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 92 500 la 117 500 de lei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!