6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Zis și făcut: Deputatul Veaceslav Nigai a plecat de la PCRM la partidul lui Eugeniu Nichiforciuc

Așa cum a anunțat PCRM, deputatul care a rupt rândurile fracțiunii din Parlament și a declarat inițial că va fi independent își anunță aderarea la formațiunea condusă de un fost democrat. Veaceslav Nigai a deveni membru al partidului „Respect Moldova”, condus de Eugeniu Nichiforciuc.

Foto: facebook/Mișcarea Respect Moldova

„Alegerea sa semnifică o perioadă de reflecție profundă și dorința de a găsi un partid care împărtășește valorile sale, orientate spre o politică corectă.

Veaceslav Nigai a fost membru al PCRM, până când respectivul partid și-a abandonat principiile în favoarea intereselor oligarhice.

Principiile fundamentale ale onoarei și demnității au ghidat întotdeauna atitudinea domnului Nigai, atât ca individ, cât și ca politician. Aceste principii nu i-au permis domnului deputat ca să fie manipulat sau influențat de interesele altora.

Mișcarea „Respect Moldova” promovează valorile statului, democrației și luptei împotriva corupției. Ne-am angajat să oferim cetățenilor o alternativă puternică și dedicată. Prin aderarea domnului deputat Nigai, facem un pas important către o politică mai responsabilă și deschisă”, se arată în comunicatul formațiunii.

Pe data de 13 octombrie curent, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Veaceslav Nigai, a anunțat că părăsește fracțiunea, împreună cu un grup de membri ai Partidului Comuniștilor din Căușeni. Ultimul a precizat că mai departe voi fi candidat neafiliat.

La rândul său, PCRM l-a acuzat pe Nigai că „este un trădător, iar în Parlament va reprezenta partidul lui Plahotniuc, votând pentru toate proiectele pe care membrii PAS le vor propune”.

„Se pare că toată morala lui Nigai este să obțină o anumită sumă pentru a finaliza lucrările în propria sa casă. Nigai își investește conștiința, onoarea și încrederea camarazilor săi în gresie și mobilier! Mai rămâne un singur lucru de adăugat: un trădător nu este niciodată fericit nicăieri. Chiar și într-o casă nouă! Vom urmări cu atenție cum reacționează Autoritatea Națională de Integritate și Centrul Național Anticorupție la acest act al lui Nigai”, a precizat PCRM, într-un comunicat.


Pub