6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Turcia: Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte șapte au fost salvate în urma unei avalanșe din provincia Van

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa marţi, când o avalanşă a surprins un microbuz şi un utilaj de dezăpezire în provincia Van, din estul Turciei, a informat miercuri agenţia de presă Anadolu, citată de Xinhua.

Foto: https://www.hurriyet.com.tr/

„Şapte persoane au fost salvate în timpul operaţiunilor de căutare. Din păcate, alte cinci au fost descoperite decedate sub zăpadă”, a declarat guvernatorul provinciei Van, Mehmet Emin Bilmez.

Cel puţin două persoane s-ar mai putea afla sub zăpadă, aşa că eforturile de salvare continuă, a precizat oficialul, avertizând totodată cu privire la riscul producerii unei noi avalanşe, transmite Agerpres.

Avalanşa s-a produs în districtul Bahçesaray din provincia Van - unde condiţiile climatice sunt dure în timpul iernii - în apropierea trecătorii Karabet, la o altitudine de 3.000 de metri.

Avalanșa / Sursa:https://www.hurriyet.com.tr/

Agenţia Anadolu a relatat că între 10 şi 15 persoane, între care şi copii, se aflau în microbuz în momentul accidentului, informase marţi AFP.

Imaginile difuzate de mass-media turce au arătat zeci de salvatori şi localnici care interveneau pentru căutarea supravieţuitorilor.


Pub