6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Sportivii au ieșit, din nou, în stradă, nemulțumiți de anularea premiilor pentru probele neolimpice. Perciun: „Robinetele care alimentau vechile practici se închid. Nu vom reveni”

Protest în fața Parlamentului, după ce autoritățile au decis să elimine premiile pentru performanțele obținute în probele sportive neolimpice. Zeci de sportivi au cerut duminică, 4 octombrie, demisia secretarului de stat Sergiu Gurin, acuzând autoritățile că îi privează de susținerea financiară pentru rezultatele obținute. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține însă că decizia urmărește reformarea sistemului de finanțare și direcționarea banilor publici către performanțele sportive recunoscute la nivel olimpic.

Foto: colaj

Sportivii au cerut demisia lui Sergiu Gurin și au venit cu pancarte - „E timpul ca vocea comunității sportive să fie auzită” și „sportivii și antrenorii trebuie consultați când se iau decizii care le afectează direct activitatea”.

Ulterior, cu o reacție a venit ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

„În ultima perioadă, unele grupuri de interese încearcă să agite apele în jurul deciziei noastre de a opri premierea din bani publici a rezultatelor obținute la probe sportive nerecunoscute de Comitetul Internațional Olimpic.

Ani la rând, finanțarea sportului a fost un domeniu în care criteriile nu au fost întotdeauna suficient de clare, ceea ce a lăsat loc pentru practici pe care vrem să le eradicăm.

Și vreau să fie foarte clar: nu tăiem banii pentru sport. Dimpotrivă, bugetul pentru premierea performanțelor sportive a crescut de peste opt ori: de la 4,4 milioane de lei în 2021 la 37 de milioane de lei în 2025. În 2022 au fost alocate 10,9 milioane de lei, în 2023 - 12,6 milioane, iar în 2024 - 16,5 milioane. Numai într-un singur an, între 2024 și 2025, am majorat de peste două ori suma destinată premierii sportivilor.

În ultimii doi ani, MEC a analizat nivelul de competitivitate al competițiilor internaționale, modul în care sunt administrate federațiile internaționale, sistemele de arbitraj și respectarea regulilor antidoping. Diferențele sunt importante.

Nu putem premia la același nivel o medalie câștigată într-o competiție mondială extrem de puternică și un rezultat obținut într-un circuit cu mult mai puțini concurenți, cu alte criterii de participare și cu alte standarde de organizare.

Ar fi nedrept, în primul rând, față de sportivii care se luptă cu cei mai buni din lume.

Unele federații au înțeles mesajul și se reorientează către probe recunoscute. Altele au decis să facă presiune publică și să politizeze subiectul, în speranța că vom reveni la vechile reguli.

Nu vom reveni.

Vom investi mai mult în sport, în sportivi, în antrenori și în performanță. Dar fiecare leu trebuie să aibă în spate criterii clare, rezultate verificabile și competiție reală.

Robinetele care alimentau vechile practici se închid.

Știu că asta va deranja. Dar rolul nostru nu este să păstrăm privilegiile unor grupuri de interese. Rolul nostru este să construim un sistem în care sportivii care muncesc și obțin performanțe reale sunt susținuți mai mult, iar cetățenii știu că banii lor sunt cheltuiți corect”, a declarat Perciun.


Pub