„Astăzi, am semnat trei acorduri de finanțare din partea UE în domenii extrem de importante pentru Republica Moldova. Primul dintre acestea se referă la consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție. Cel de-al doilea Acord prevede susținerea economică a anumitor regiuni din Republica Moldova, în special îmbunătățirea mediului de afaceri local și a accesului la servicii publice. Cel de-al treilea Acord are ca obiectiv general sprijinul Moldovei pentru participarea în diverse programe ale UE, în special pe dimensiunea socială și cu accent pe implicarea femeilor”, a punctat Maia Sandu.
Semnarea celor 3 acorduri de finanțare, cu o valoare totală de 40,25 milioane EUR, este menită să contribuie semnificativ la dezvoltarea țării noastre și la apropierea Moldovei de Uniunea Europeană.
Comisarul european Johannes Hahn a încurajat autoritățile de la Chișinău în promovarea reformelor și a subliniat că UE va susține în continuare acțiunile orientate spre consolidarea democrației și a statului de drept.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!