Potrivit datelor Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) oferta companiei OZKA Insaat AȘ din Turcia a fost cea mai bună la capitolul preţ, valoarea lucrărilor propusă fiind de circa 58,6 milioane de euro, adică peste 1,1 miliarde de lei.
Lucrări finanţate de BERD
La concursul repetat anunţat încă la mijlocul anului 2019, au participat circa 20 de companii sau grupuri de companii din Turcia, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Belarus, Qatar, China, Bulgaria şi Italia, iar cea mai scumpă ofertă a fost de peste 100 milioane euro.
Lucrările de reabilitare sunt finanţate de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Conform condiţiilor puse de contractant, lucrările pot dura 915 zile şi prevăd reabilitarea concomitentă a două segmente a drumului naţional cu lungimea de 83 de kilometri, scrie mold-street.com.
Se prevede reconstrucția pavajului rutier, demolări și construcția de stâlpi, construcția instalațiilor de scurgere, relocarea liniilor de utilități, etc. Se preconizează că lucrările de reabilitare urmează alinierea drumurilor existente, cu excepția cazurilor când e nevoie de a îmbunătăți caracteristicile geometrice, pentru a elimina pericolele de siguranță sau pentru a evita zonele supuse eroziunii severe a solului.
Este prevăzută şi o realiniere ușoară pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, inclusiv construcția unei benzi de urcare în conformitate cu proiectul. Principalele intersecții vor fi reconstruite ca sensuri giratorii pentru îmbunătățirea siguranței rutiere. Lucrările sunt împărțite în două loturi, care urmează să fie realizate concomitent. Potrivit condiţiilor contractul va începe în februarie 2020 și va dura aproximativ 915 zile, urmat de un an în care pot fi eliminate anumite defecte.
Cine va reabilita drumul
Compania OZKA Insaat AȘ ce a câştigat licitaţia, a anunţat deja că în cadrul proiectului de reconstrucție se vor face 450.000 metri cubi de lucrări de pământ, 600.000 metri pătraţi de asfalt reciclat la la rece, 800.000 metri pătraţi de asfalt mixt la cald, drenaj, deplasare, pod, balustră, marcaj rutier și lucrări de marcare.
Ozka Insaat este o companie de construcţii care a fost fondată în 1998 şi în prezent are 350 de angajați (2020). Acţionarul principal este Naim Özkazanç, care este şi președinte de onoare al companiei.
Drumul urma să fie deja reabilitat de o companie din Italia
Amintim că în 2015 a mai fost organizat un concurs pentru aceste segment de drum la care şi-au anunţat intenţia de participare tocmai 44 de companii. În aprilie 2016 s-a anunţat că Serenissima Costruzioni S.P.A. în asociere cu PST Group din Italia au câştigat contractul, oferind cel mai mic preţ - circa 53 de milioane de euro, scrie mold-street.com.
Italienii, care mai câştigaseră şi contractul de reabilitare a drumului Soroca-Arionești, nu au mai apucat să facă careva lucrări.
La momentul semnării contractului, managerul pentru dezvoltare al Serenissima Costruzioni, Marco Marchi, preciza că dacă în luna următoare (iulie 2016 n.r.) vor fi obținute toate permisiunile de la administrațiile locale pentru demararea lucrărilor, atunci reabilitarea drumurilor va începe deja în august. Notificările de începere a lucrărilor pentru contractele Serenissima au fost emise abia pe 15 decembrie 2016. Iarna însă nicio companie nu începe lucrări de reabilitare a drumurilor.
La începutul lunii aprilie 2017, liberalul Iurie Chirinciuc, pe atunci ministru al Transporturilor, cerea în mod ultimativ companiei să înceapă lucrările de reabilitare a drumurilor.
Dar era deja târziu. Serenissima Costruzioni era în agonie și peste câteva luni a intrat în insolvență din cauza unor probleme financiare majore legate de executarea unor lucrări de reabilitare a drumurilor în Albania. Dar înainte de aceasta proprietarii au cesionat compania unei mici firme din Italia.
Insolvența Serenissima Costruzioni a lăsat fără bani mai mulți creditori din Albania și Italia, dar şi fără drumuri reabilitate în Moldova. Aşa că autorităţile de la Chişinău au fost nevoite în 2018 să rezilieze contractele, iar în 2019 să anunţe un nou concurs.
Mai adăugăm că Serenissima Costruzioni este obiectul unei anchete penale în Italia și este implicată într-o serie de litigii juridice în alte state, privind nefinalizarea unor lucrări de construcție a unor drumuri. Totodată au apărut informații că ar fi avut conexiuni și cu mafia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!