6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ministra Educației și Culturii, despre clubul de box a lui Constantin Țuțu: 200m2 la preț de 1200 de lei; Va fi reziliat contractul

Democratul Constantin Țuțu va trebui să își mute sediul clubului de box în altă parte, asta după ce Ministerului Educației, Culturii și Cercetării intenționează să rezilieze contractul dintre Centrul Național pentru pregătirea Loturilor Olimpice și fostul deputat democrat. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8.

„Când deputații au fost la Centrul Național pentru pregătirea Loturilor Olimpice s-a adeverit că acolo este o sală de peste 200 de metri pătrăți care este 1200 de lei pe lună, în situația în care în gestiunea centrului este și căminul pentru studenți, care este într-o situație deplorabilă și pentru care centrul respectiv cere finanțe.

Întrebată dacă amenajarea clubului de box a lui Constantin Țuțu au fost făcuți din bani publici, ministra a zis că „Din câte am înțeles, banii pentru amenajare sunt alții. Dar simplu fapt că un asemenea spațiu cu o mărime se dă în arendă cu bani atât de puțin...

Întrebată care este soarta sălii de sport, Lilina Onofrei a declarat că ceea ce va face ministerul acum este să examineze situația că există niște reglementă și vom reveni”. Ministra a mai adăugat că noul secretar de stat care este responsabil pe segementul tineret și sport urmează să analizeze astfel de cazuri și să ia unele măsuri. Onofrei a dat garanții că contractul de închiriere a clubului de box a fostului deputat PD va fi reziliat.

UNIMEDIA amintește că aceste nereguli au fost descoperite de mai mulți deputați care au făcut o inspecție. „În calitate de președinte al subcomisiei parlamentare pentru sport, am descins la Centrul Național de Pregătire a Loturilor Olimpice. Am descoperit că în condiții absolut netransparente, regimul oligarhic a înstrăinat, gratis și fără plată pentru arendă, una din sălile de sport ale Centrului celui mai important "olimpic" - Constantin Țuțu”, declara anterior Octavian Țîcu.


Pub