„Pilotul, singurul ocupant al aparatului de zbor, a fost localizat şi declarat decedat, iar examinarea medico-legală este în curs de desfăşurare pentru identificarea sa oficială”, a precizat poliţia într-un comunicat.
Doi răniţi în stare stabilă
Una dintre palele elicopterului a căzut în piscina hotelului, potrivit serviciilor de urgenţă, care au raportat că două persoane au fost rănite şi transferate la spital în stare stabilă.
O elice a căzut pe esplanada din faţa clădirii, a declarat Caitlin Denning, responsabil local al serviciilor de salvare. Potrivit poliţiei, niciuna dintre persoanele aflate la sol nu a fost rănită.
Sute de clienţi evacuaţi
Sute de clienţi au fost evacuaţi din hotelul DoubleTree by Hilton din Cairns după accident, care a avut loc în toiul nopţii, în jurul orei locale 1.50.
La faţa locului au fost trimişi investigatori de la Biroul australian, pentru siguranţa transporturilor.
Pe reţelele de socializare, clipurile video arată flăcări care se ridică de pe acoperişul hotelului, în timp ce sirenele sună.
Oraşul Cairns, situat în nordul tropical al statului Queensland, este o destinaţie turistică populară şi poarta de acces către Marea Barieră de Corali.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!