6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
A exportat miere prin contrabandă, în valoare de peste 4,5 milioane de lei. Un agent economic, trimis în judecată

Dosarul unei companii exportatoare din Republica Moldova, care a transportat în UE, prin contrabandă sute de tone miere de albine timp de 2 ani, trimis în judecată de către procurori.

Foto: Wikipedia

Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, agentul economic a exportat 105.425 kg de miere de albine, în sumă totală de 4.644.735 lei, în perioada de timp 2016-2018.

Primul pas al învinuiților era să falsifice actele de achiziție cantitatea și persoana de la care a fost obținută marfa. Aceștia indicau în documentele de achiziție persoane care la acel moment nu se aflau în țară, iar alte acte de achiziție le prezentau repetat.

Oamenii legii au constatat că în baza acestor acte falsificate erau obținute certificatele de origine și, ulterior, în baza acestora, învinuiții exportau mierea în statele Uniunii Europene.

Prin urmare, pe banca acuzaților au ajuns directorul comercial al întreprinderii, administratorul și însăși persoana juridică. Potrivit legii, astfel de fapte se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.


Pub