„Educarea noilor generații în spiritul democrației participative este primordială în dezvoltarea continuă a țării și obținerea progreselor în calea noastră spre integrarea europeană. În acest context, adresez mulțumiri tuturor celor ce promovează educația de calitate și buna pregătire a tinerilor, contribuind prin exemple de corectitudine și respect pentru valorile general umane.
Dragi elevi,
Vă felicit pentru că ați ajuns cu succes la etapa de evaluare a cunoștințelor acumulate pe parcursul anilor de școală și vă îndemn să aveți încredere în forțele proprii ori de câte ori veți intra în sala de examen. Competențele formate în cadrul activităților curriculare și extracurriculare vă vor ajuta atât în cadrul examenelor, cât și în continuarea studiilor. Oriunde veți continua studiile, la liceu, colegiu, școală profesională ori centru de excelență, este important să învățați continuu și consecvent, astfel încât să obțineți o bună pregătire în domeniul pe care-l veți alege. Într-o lume în continuă schimbare, vă încurajez să investiți timp și energie în dezvoltarea personală și profesională”, a menționat Anatolie Topală, ministru al Educației și Cercetării.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!