6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
SUA și Lituania sprijină personalul medical din țară, în lupta cu Covid-19

Lituania a donat Republicii Moldova un lot de echipamente de protecție împotriva Covid-19. Echipamentele, în valoare de 20 mii de euro sunt destinate personalului medical din țară. Totodată, un lot umanitar, de 15 mii dolari a fost oferit de către Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău. Donația a fost transmisă la solicitarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, în sprijinul acțiunilor de prevenire a răspândirii Covid-19 în Armata Națională.

Foto: army.md

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea a participat la recepționarea lotului de ajutor umanitar din partea Lituaniei. Acesta și-a exprimat recunoștință Guvernului lituanian pentru gestul de solidaritate și sprijin față de țara noastră, menționând că ”Este un gest al unui partener de încredere, care intervine rapid atunci când situația o impune”.

„Astăzi avionul Forțelor Aeriene ale Lituaniei a adus un lot de sprijin alcătuit din măști de protecție. Suntem foarte fericiți că acest ajutor este oferit țărilor parteneriatului estic”, a spus ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas.

Lietuvos ambasada Moldovoje / Ambasada Lituaniei în Moldova / Sursa:Lietuvos ambasada Moldovoje / Ambasada Lituaniei în Moldova
Lietuvos ambasada Moldovoje / Ambasada Lituaniei în Moldova / Sursa:Lietuvos ambasada Moldovoje / Ambasada Lituaniei în Moldova

Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău, a oferit instituțiilor medicale ale Ministerului Apărării un lotul de echipament individual, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Spitalului Clinic Militar Central.

Prezent la eveniment, Excelența Sa, ambasadorul american în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a menționat că prin donația oferită, SUA își dorește să sprijine eforturile comune de combatere a situației epidemiologice atât în Republica Moldova, cât și în întreaga lume.

Donația americană conține termometre cu infraroșu, costume de protecție, ecrane de protecție (viziere), măști, ochelari de protecție, mănuși de nitril, respiratoare și alte echipamente individuale. Acestea sunt destinate pentru protecția cadrelor medicale din Spitalul Clinic Militar Central și Centrul Consultativ Diagnostic al Ministerului Apărării.

army.md / Sursa:army.md
army.md / Sursa:army.md
army.md / Sursa:army.md


Pub