(video) Andrei Spînu, despre stațiile europene de „200 mii lei”: Să nu speculăm, costul pavilionului e de 62 mii. În plus, se fac lucrări de amenajare

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu clarificări pe marginea cifrelor vehiculate în spațiul public, cu privire la costurile stațiilor auto de așteptare, amenajate în mai multe raioane din țară. „Pavilionul stației despre care s-a vorbit foarte mult nu costă 150 de mii, 200 de mii sau mai mult, ci aproximativ 62 de mii de lei. Celelalte costuri vehiculate în spațiul public țin de alte lucrări de amenajare a stației”, a precizat ministrul, într-un live pe Facebook.

Foto: colaj UNIMEDIA

„Foarte mulți și-au pus întrebări despre construcție, cât costă. Cât va dura. Foarte mulți primari ne solicită să instalăm aceste stații, care să protejeze de ploaie, de vânt, de ninsoare oamenii care așteaptă transportul. Am văzut un interes foarte mare referitor la costuri. O să rog Administrația de Stat a Drumurilor să publice pe site-ul lor costurile descifrate pe fiecare stație din cele primele 19 care au fost anunțate. Astăzi o să dau un exemplu, ca să vorbim cu cifre și să nu facem speculații. Pavilionul stației despre care s-a vorbit foarte mult nu costă 150 de mii, 200 de mii sau mai mult, dar costă aproximativ 62 de mii de lei. Celelalte costuri vehiculate în spațiul public țin de alte lucrări de amenajare a stației: fundația pentru stație – 6 mii de lei, montarea pietrei de bordură sau amenajarea și construcția trotuarului. Pe lângă stație e nevoie să asigurăm trotuar, drum asfaltat până acolo, sunt alte lucrări incluse în amenajarea stației. Un alt cost e pentru stâlpii de iluminare, care la stațoa de la Ivanovca au costat 31 de mii de lei, s-au instalat 2 stâlpi. Acele costuri vehiculate în spațiul public nu țin doar de acel pavilion”, a subliniat Andrei Spînu.

La începutul lunii ianuarie, Administrația de Stat a Drumurilor anunța că au fost construite 19 stații auto pentru pasageri în mai multe raioane din țară.

„Lucrările de construcție a stațiilor auto pentru pasageri sunt parte a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere și de transport public, destinate să faciliteze călătoriile și să ofere confort și siguranță utilizatorilor de drum.

Pavilioanele auto sunt construite în conformitate cu un proiect de tip modern, evidențiind un design inovator și funcțional. Aceste construcții metalice cu structură ușoară și panouri de sticlă securizată sunt dotate cu scaune din lemn, urne de gunoi, stâlpi de iluminat stradal și două panouri fotovoltaice.

Până în prezent au fost construite 19 pavilioane auto în raioanele Orhei, Rezina, Telenești, Drochia, Rîșcani, Soroca, Florești, Șoldănești, Chișinău, Strășeni, Călărași, Ungheni și Fălești.

În total, proiectul prevede construcția a 33 de astfel de pavilioane”, se menționa în anunțul făcut de ASD.


Moldstreet a identificat că licitația pentru construcția de pavilioane în raioanele Orhei, Rezina și Telenești a fost câștigată de o companie, care a prezentat costuri între 209 miii și 223 mii lei, pentru construcția stațiilor.

Totodată, în cazul a alte 14 stații, din raioane precum Cimișlia, Căușeni, Taraclia, Anenii Noi, Hîncești etc. au fost câștigate de o altă companie, la care prețul este fix pentru toate stațiile - puțin peste 178 mii lei.


Pub