Crima a avut loc în locuința familiei, aflată pe bulevardul Barcelona din orașul Vinaròs, Castellón. Conform autorităților spaniole, femeia a murit după ce a fost înjunghiată în piept. Aceasta a fost găsită câteva minute mai târziu de celălalt fiu al său, în vârstă de 19 ani, care a sunat imediat la poliție.
Când oamenii legii au sosit la fața locului, trupul femeii se afla pe podeaua uneia dintre camere, într-o baltă de sânge. Medicii de pe ambulanţă au încercat să o readucă la viaţă pe victimă, însă fără succes.
La câteva ore de la comiterea crimei, autorul, care fugise de la locul faptei, a fost arestat. Tânărul nu are antecedente penale, dar acum va trebui să răspundă în faţa legii într-un caz de violență domestică, fiind acuzat de uciderea mamei sale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!