Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-Covid, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare, scrie agerpres.ro.
„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri”.
După imunizare Klaus Iohannis a declarat că este o procedură simplă, nu doare, este sigur, eficient și recomandă tuturor vaccinarea.
„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea”, a spus Klaus Iohannis după ce s-a imunizat împotriva Covid.
„Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a adăugat el.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!